36. Not painful anymore - Sweet December

            36. Not painful anymore – Sweet December

            Ochii mi s-au deschis alene si am observat ca eram in masina, capul fiindu-mi indreptat spre geamul meu. Era seara deja iar Zayn conducea destul de repede din moment ce deabea puteam observa luminile de afara.

            M-am foit putin pe scaun pentru a ma aseza mai bine pe acesta iar imediat dupa asta am simtit o durere de cap. Nu stiam cum ajunsesem in masina sau unde mergeam. Imi aduceam aminte cum eram pe podea langa Zayn si Blu, iar dupa asta nu stiam ce s-a mai intamplat.

            O intepatura a mai aparut la nivelul capului iar din instinct mi-am asezat mana la tampla, incercand sa imi calmez durerea. Odata cu asta, mi-am simtit mainile reci iar asta m-a speriat putin chiar daca era ceva obisnuit la mine.

            Zayn: O Doamne!  Emma! Ti-ai revenit. Cum te simti? Te doare ceva?

            Era ingrijorat si agitat la maxim. Incerca sa se concentreze asupra drumului dar mai mult se uita la mine, sa vada in ce stare eram.

            Eu: Sunt bine! Doar o durere minuscula de cap, atat. Nu te agita. Unde mergem?

            Zayn: La spital.

            Eram lipita e scaunul masinii iar respiratia mi se oprise pentru cateva secunde. Uram spitalele, erau cosmarurile mele. Ma ingrozeau si nu aveam amintiri prea placute din partea lor. Mai bine muream decat sa intru intr-un spital.

            Eu: Spital?! De ce? Sunt bine, perfect. Nu am nevoie sa merg.

            Zayn: Emma, trebuie sa mergi, ce naiba! Ai lesinat in bratele mele! Nu imi spune tu mie ca esti in regula si ca nu ai nimic cand se vede de la o posta ca nu esti in apele tale!

            Eu: Dar eu ma simt bine! Nu vreau sa merg. Nu am de ce sa merg! Sunt sanatoasa tun.

            Zayn: Sanatoasa tun? Ti se pare normal sa lesini deodata, sa ai dureri de cap si sa ai mainile reci? Mie nu imi suna ca esti chiar atat de sanatoasa. Fie ca vrei,fie ca nu vrei o sa mergem la spital si o sa faci cateva teste.

            Eu: Zayn, testele se numesc analize iar acestea au nevoie de injectii pentru a fi facute. Eu cu acele nu ne impacam prea bine si stii asta! Vreau acasa, te rog.

            Zayn: Emma, totul o sa fie bine. Mergem acasa imediat ce faci cateva analize. Fa asta pentru mine, te rog. Nu pot sta linistit gandindu-ma la ceea ce ti s-a intamplat.

            Chiar daca avea in mare parte dreptate, preferam sa stau acasa bolnava decat sa intru intr-un spital. Poate suna copilaresc, dar nu ma interesa. Cum unele perosane aveau o fobie fata de clovin asa era si a mea, doar ca a mea se reflecta asupra spitalelor. Orice fel de spitale.

            Nici nu eram ajunsi la spital ca deja simteam cum frica punea stapanire asupra corpului meu. Imi muscam buza inferioara incercand sa imi calmez frica.

            Eu: Zayn...asculta, o sa iau o pastila ceva pentru durere de cap iar dupa o sa ma pun in pat la somn si totul o sa fie bine. E de vina zborul, hai acasa.

            Toate incercarile mele de a-l intoarce din drum au esuat, el fiind total pornit pe faptul ca trebuia sa fac niste analize. Astfel, m-am pomenit in fata spitalului iar inainte sa ies din masina am luat o gura zdravana de aer, facandu-mi curaj de una singura. Poate ca Zayn avea dreptate, poate chiar trebuia sa fac niste analize sa vad ce e cu starea mea. Nici eu nu ma simteam mai bine si asta dovedea si faptul ca atunci cand m-am ridicat din scaunul masinii am ametit putin.

            Daca Zayn ar fi vazut asta probabil avea sa imi zica ca a avut dreptate cand mi-a zis ca analizele erau necesare. L-am prins de mana si am intrat impreuna in spital.

            Cum era de asteptat, o multime de asistente se plimbau pe coridoare, o gramada de pacienti pe holuri si mirosul specific de medicamente erau prezente. Imi venea greata din cauza acelui miros si simteam ca deja nu mai vroaim sa stau in acel loc. Era groaznic.

            Zayn m-a dus la o asistenta iar dupa ce aceasta mi-a luat datele personale m-a luat in cabinetul unui doctor. Nu vroiam sa merg singura, vroiam sa fie si Zayn langa mine dar asistenta nu i-a dat voie sa vina cu mine. Intrand in cabinetul indicat de asistenta am observat ca trebuia sa discut cu o doctorita tanara. Era slabuta, parul negru ii era putin gras si prins intr-un coc iar ochii ei verzi ii erau afundati intr-un teanc de hartii.

            Am salutat-o, iar aceasta s-a prezentat ca fiind Linda Colins.

            Dr. Colins: Ce s-a intamplat domnisoara Davis?

            Linda s-a ridicat de la biroul ei si se indrepta spre mine avand pe fata o privire care ma analiza din cap pana in picioare. Defapt, aveam impresia ca ma dezbraca vizual. Instinctiv, m-am dat cu un pas mai departe de ea iar imediat ce am vazut ca un scaun era neocupat de hartii m-am si asezat pe el.

            Dr. Colins: Ce simptome aveti?

            Eu: Aa..Ameteala, durere de cap si se pare ca in seara asta am lesinat in bratele logodnicului meu.

            Doctorita a ridicat o spranceana, iar apoi s-a asezat din nou pe scaunul ei, privirea ei fixandu-ma in continuare.

            Dr. Colins: Ai mancat ceva fast-fooduri in ultima vreme sau ceva mancare care nu ti-a prea placut?

            Eu: Nu.

            Dr. Colins: Nu pare nimic grav. Voi vedetele din ziua de azi veniti la spital si va plangeti doar pentru atat. Sunt oameni inafara spitalului acestuia care se afla intr-o situatie mult mai grava si totusi.. In fine. Totul a fost pe baza de stres. Nu este nimic grav, tot ceea ce ai nevoie este sa te odihnesti cum trebuie si ai sa vezi ca maine nu vei avea nimic.

            Linda s-a indreptat din nou spre hartiile ei, semn ca era timpul sa imi iau talpasita dar stiam ca daca aveam sa ies din acel spital fara analize Zayn avea sa ma duca la alte spitale pana avea analizele mele in mana.

            Eu: Aveti dreptate, doar ca.. As dori sa fac niste analize.

            Ochii femeii s-au intalnit cu ai mei iar apoi aceasta a luat o foaie pe care a inceput sa imi scrie trimiterea. Cand a terminat de scris am si sarit de pe acel scaun si am iesit ca si arsa din acel cabinet. Ma simteam groaznic si incepeam sa urasc din ce in ce mai mult spitalele. Linda Colins adaugase inca un punct negru la lista mea referitoare spitalelor. L-am vazut pe Zayn stand pe un scaun al spitalului, iar apoi i-am facut semn sa vina cu mine pentru a-mi face analizele.

            Amandoi am fost ghidati de catre o asistenta spre camera in care avea sa imi ia o monstra de sange. Cand am vazut cum asistenta pregatea seringa pentru a-mi lua o monstra aveam impresia ca o sa mor acolo din cauza fricii. Tinand mana stanga intinsa pentru ca asistenta sa isi faca nebunia, ma uitam in partea dreapta, adica spre Zayn iar acesta imi tinea cealalta mana in a lui. A inceput sa vorbeasca cu mine si chiar daca facea tot posibilul sa ma distraga de la faptul ca asistenta deja imi lua sange, eu tot am strans din buze cand acul a intrat in vena mea.

            Cand totul a fost terminat asistenta ne-a rugat sa asteptam pe holul spitalului pana aveau ei sa imi ofere rezultatul analizelor.

            Eu: Pe naiba! Nu o sa stau eu in mirosul asta superb al spitalului.

            Zayn a ras iar apoi ne-am indreptat spre iesirea din spital. Inca tineam vata oferita de asistenta in locul in care am fost intepata si inca aveam acel sentiment de cand imi lua sange. Era oribil.

            Eu: Urasc spitalele. Doctorita care mi-a dat trimiterea la analize s-a comportat ca o vaca! Ce naiba!

            Zayn: Si tu nu i-ai spus nimic?

            Eu: Pai ea a zis exact ceea ce am zis si eu, adica: putin somn si o sa fiu in regula doar ca apoi i-am mentionat ca daca nu-mi fac analizele logodnicul meu o sa faca ca trenul in gara si...

            Zayn: Ca trenul in gara?

            A inceput sa rada, iar apoi m-a sarutat pe frunte. Nici acum nu imi puteam continua „discursul” pentru ca eram total debusolata din cauza imbratisarii lui. Nu mai aveam impresia ca acel ac inca se afla in mana mea, iar acel miros oribil specific spitalului a fost acoperit de parfumul lui Zayn.

            Zayn: Defapt, da, ai dreptate. Cam asa as fi facut.

            Eu: Ma bucur ca ai fost langa mine.

            I-am zambit iar apoi m-am uitat in jurul nostru. Ochii mi s-au marit in momentul in care am vazut-o pe doctorita Ivey indreptandu-se spre noi. Doctorita care a ingrijit-o pe Robin inca era la acest spital.

            Dr. Ivey: Emma, Zayn, ce va aduce pe aici?

            Zayn: Emma nu se simtea prea bine si..

            Eu: Am fost obligata sa fac niste analize.

            Am continuat sa vorbim cu doctorita Ivey iar impreuna cu ea am intrat din nou in spital. Nici nu facusem patru pasi in acel hol ca in fata noastra a aparut o asistenta care ne-a inmanat rezultatele analizelor. Doctorita mi-a facut semn sa ii ofer ei analizele pentru a arunca o privire si asa am facut din moment ce ea nu se compara cu nesuferita de doctorita Colins. Ivey era un inger fata de idoata de Colins.

            Dr. Ivey: Emma, imi spui cine te-a consultat?

            Eu: Doctorita Linda Colins.

            Doctorita s-a incruntat putin iar apoi a intors pagina cu rezultatele. Pentru o secunda si-a luat ochii din foaie pentru a ma analiza din cap pana in picioare. Chiar toata lumea trebuia sa ma analizeze in halul ala?Adica stiam ca parul meu era vai de capul lui si ca probabil hainele imi erau sifonate, dar chiar asa?

            Dr. Ivey: Conform analizelor de aici, ai o simpla anemie care poate fi tratata. Nu este nimic de speriat..

            A aruncat o privire rapida spre Zayn iar asta m-a facut sa zambesc triumfator.

            Dr. Ivey: Dar pe mine nu ma satisface ceea ce a spus Linda, asa ca Emma te rog sa vii cu mine pentru cateva minute.

            Eu: Alte teste?!
            Dr. Ivey: Da, dar stai calma, nu implica acele, promit.      

            Zayn: Totul o sa fie bine, o sa te astept aici.

            M-a sarutat pe obraz inainte sa imi dea drumul la mana iar apoi am vazut cum s-a asezat pe scaunul nu prea confortabil al spitalului. Ivey si-a asezat mana in jurul taliei mele iar apoi am inceput sa mergem spre liftul spitalului.

            Nu stiu cat timp ma tinuse in acel cabinet doctorita Ivey. Stiam ca ea a fost langa mine pentru a ma tine de vorba in timp ce alta doctorita imi facuse niste teste. Tineam in mana rezultatele testelor pe care mi le facuse acea doctorita iar in capul meu erau cuvintele ei dar si ceea ce mi-a spus aceasta ca trebuia sa fac.

            Usile liftului s-au deschis si m-am gasit din nou in imbulzeala de la parterul spitalului. Totusi, chiar si prin acea imbulzeala l-am putut observa asteptandu-ma in acelasi scaun. Nu am scos nicio vorba cand am ajuns in dreptul lui Zayn ci doar m-am asezat in bratele sale, sprijinindu-mi capul de umarul lui.

            A dat sa ia rezultatele din mana mea, dar le-am prins mai bine pentru ca nu vroiam sa le vada.

            Zayn: Ei bine? Ce ti-au mai spus?

            Eu: Mi-au spus ca m-am stresat foarte mult in ultima perioada si probabil din cauza aceasta a aparut si aceasta anemie. Doctorita Ivey mi-a prescris o reteta pentru anemie. De asemenea m-a indemnat sa nu mai fiu atat de stresata si sa ma odihnesc cat mai mult daca vreau sa..

            M-am oprit pentru o secunda si m-am uitat la Zayn, iar apoi am decis sa deschid rezultatul analizelor. Ochii acestuia s-au aruncat asupra fiselor din mana mea, iar apoi am continuat.

            Eu: Daca vreau sa avem un copil perfect sanatos.

            Mainile imi tremurau de emotie si nu imi puteam stapani zambetul. Privirea lui Zayn era inca asupra rezultatelor, sau mai bine zis asupra pozei ce arata ca eram insarcinata.

            Zayn: Stai..Poftim?

            Eu: Sunt insarcinata de o luna si..

            Zayn: Aici e un mic Malik?

            A aratat spre burtica mea, iar combinatia de surpridere si bucurie de pe fata lui m-a facut sa rad, putin mai tare asa ca mi-am astupat gura.

            Eu: Da.

            In urmatoarea secunda m-am pomenit fiind in bratele lui Zayn, el invartindu-ma de bucurie. Am scapat un tipat usor din greseala, defapt din cauza surprinderii. Imediat am fost ce cu picioarele pe pamant (la propriu), Zayn mi-a aranjat suvitele de par care erau asezate pe obrajii mei si cu zambetul pe buze m-a sarutat.

            Deodata parca nu mai exista acel miros neplacut al spitalului, agitatia parca era de domeniul trecutului si aveam impresia ca numai eu cu Zayn existam. Cine ar fi crezut ca v-oi avea asemenea amintiri placute intr-un spital, mai ales in spitalul asta care ma facea mai degraba sa plang decat sa zambesc cand treceam pe langa el. Totusi, viata reusea sa imi dovedeasca de fiecare data contrariul si incepea sa imi placa lucrul asta.

            Peste cativa ani

            Momentul de relaxare de care aveam parte alaturi de Ellie, Niall si Zayn a fost intrerupt, pentru mine cel putin, cand o melodie de la Chris Brown s-a facut auzita.

            Eu: Oo, la naiba!

            M-am ridicat de pe iarba si am fugit in casa. Ellie se parea ca era in toane bune din moment ce radea de felul in care reactionasem, adica radea de felul in care o faceam pe responsabila.

            Dupa cum ma asteptasem melodia se auzea din living si nu am fost deloc surprinsa cand i-am vazut pe Nathan si Cody in fata laptopului. Defapt, unul era la taste iar unul butona sistemul pentru a regla volumul. De data aceasta Cody era cel inocent iar Nathan ei bine...mostenea partea de  „bad boy” de la tatal lui.

            Eu: Nate, Cody, ce ascultati voi?

            M-am aplecat asupra laptopului si am inchis melodia perversa de la Chris Brown, iar apoi l-am vazut pe Cody cu privirea in pamant in timp ce Nate avea o fata de catelus plouat.

            Nate: Dar tati a zis ca pot asculta ce muzica vreau eu. Plus ca era in playlist-ul lui preferat si...

            „Copilul meu e prea destept. Si Doamne, Zayn, cum sa ii spui asa ceva?”

            Eu: Da pui, dar acolo e muzica pentru oameni mari iar voi inca nu puteti asculta acele melodii.

            Privirile lor de „imi pare rau” imi facea inima sa se topeasca si pentru a mia oara mi-am dat seama ca nu puteam fi suparata pe cei doi ingerasi din fata mea, oricat de mult ar fi gresit ei. In semn de afectiune le-am cifulit parul iar apoi acestia m-au imbratisat.

            Eu: Nu stiti de la mine, dar imediat ce ajung si ceilalti aici, o sa mergem in parcul de distractii iar asta a fost ideea lui Harry.

            Nate a sarit din bratele mele si a inceput sa sare in sus de bucurie, urmat de asemnea de Cody.

            Nate: Super, super. Deabea astept!

            Cody: Harry e cel mai tare!

            Nate: O sa mergem la parcul de distractii proaspat deschis?

            Zayn: Mai, mai.. se pare ca surpriza noastra s-a cam dus de rapa.

            M-am intors si l-am vazut pe acesta rezemant de pragul usii, zambind. Imediat din spatele acestuia au aparut si Niall cu Ellie care l-au chemat pe Cody in semn ca trebuiau sa intre in masina alaturi de ceilalti care se pare ca deja ajunsesera.

            Nate: Tati!

            Nate a fugit de langa mine si s-a agatat de piciorul lui Zayn, acesta luandu-l imediat in brate.

            Zayn: Da?

            Nate: Vine si Harry in parcul de distractii, nu?

            Zayn: Daca vrei tu, vine. Doar e ziua ta, buddy.

            Baietelul in varsta de 6 ani proaspat impliniti a zambit iar apoi l-a imbratisat pe tatal lui, lipindu-si obrajorii de ai lui. Aveam impresia ca o sa plang de bucurie, cum se intampla la fiecare aniversare a lui Nate.

            Zayn: Hei, amice, nu vrei sa te duci cu masina lui Harry in parcul de distractii? Stiu ca ti-a fost dor de el. Eu cu mama v-om fi in urma voastra. Ce zici?

            Nate: Super!!

            Si cu asta, Zayn l-a dat jos pe Nate care a inceput sa fuga spre iesirea din casa. Dintre toti, Nate il adora pe Harry si nu il contraziceam. Se comporta exemplar cu Nate si imi facea placere sa ii las impreuna chiar daca uneori se nimerea ca Nate sa ajunga acasa si sa imi spuna din greseala o injuratura. Trebuia sa ma obisnuiesc cu astea din moment ce baietelul meu si a lui Zayn crestea pe zi ce trecea.

            Eu: Deci.. in legatura cu ceea ce i-ai zis lui Nate legat de muzica..umm..

            Zayn: Nu ma gandeam ca va intra in laptopul tatalui lui si va alege chiar acea melodie.

            Eu: Si totusi..de ce am impresia ca si tu ai facut acelasi lucru cand erai de varsta lui?

            Zayn: Pentru ca ma cunosti foarte bine si ai dreptate, si eu am facut acelasi lucru.

            Eu: Atunci stiu cui ii seamana foarte mult.

            Zayn a zambit, iar apoi si-a asezat usor mainile pe talia mea. Ne uitam in ochii unui altuia si aceiasi fluturasi care au aparut cand am avut primul nostru sarut s-au facut simtiti din nou. Privirea mi se schimba de la ochii lui pana la buzele lui, nestiind la care sa ma uit mai mult. Am facut o jumatate de pas, astfel incat corpurile ne erau lipite in totalitate iar Zayn s-a aplecat putin pentru a ma saruta. Muscatul buzei inferioare stiam unde ducea, asa ca am zambit.

            Eu: Malik, fiul tau asteapta sa iti petreci ceva timp cu el. I-a fost dor de tine cat timp ai fost in turneu, la fel ca mine de altfel, dar astazi este ziua lui si deabea asteapta sa se distreze cu tatal lui.

            Zayn: Atunci salvez melodia Bow chicka wow wow de la Mike Posner pentru seara asta?

            Eu: Deja poti muta laptopul.

            Zayn m-a sarutat inca odata, iar apoi mi-a prins mana in a lui, indreptandu-se spre iesirea din casa.

            Inainte de a intra in masina, m-am oprit in fata casei, am aruncat o privire rapida asupra acesteia dar m-am asigura ca gandurile mele sa fie cat mai complexe. Nu exista vreo dorinta sa nu fi devenit realitate pentru mine, iar asta datorita lui Zayn. El ma aducea de fiecare data cu picioarele pe pamant, el ma facea sa imi iau zborul de bucurie, el era cel care ma facea fericita. Eram mandra ca reusisem sa am o poveste unica de dragoste de povestit lui Nate si poate si viitorilor copii, o poveste mai ceva decat cea care mi-a spus-o mama.

            Eram mandra de asemenea ca relatia mea cu Zayn, dragostea care ne-o purtam unul altuia, a ramas intacta chiar daca a trecut prin atat de multe incercari si eram sigura ca va ramane asa si in continuare.

            Pana la urma, cuvintele „forever and always” nu s-au stins niciodata, ci au ramas ascunse pentru a lumina mai puternic la momentul potrivit adica cand dragostea noastra stralucea mai tare decat oricare alta pentru ca doar dragostea adevarata reusea sa aduca acele cuvinte la viata.

Sfarsit.