13. Get your ass back home

                        13. Get your ass back home

            Traficul Londrei era infernal in acea amiaza. Toata lumea se grabea sa ajunga la job, majoritatea pensionarilor iesisera la plimbare, profitand de ziele calduroase ramase iar in centrul Londrei se pare ca se organiza un eveniment de  jogging pentru tineri.

            Nu eram impotriva activitatilor de acest fel, doar ca mi se parea mai normal ca acestea sa fie desfasurate seara, cand nu incurcau traficul.

            Telefonul meu bazaia incontinuu pe bordul masinii mele, anuntandu-ma ca primisem un mesaj nou. Probabil era al miilea mesaj care il primeam de la Ellie in acea zi. Ma astepta la libraria in care isi lansa cartea. Era extrem de emotionata din moment ce era pentru prima oara in viata ei cand se intalnea cu persoanele care aveau sa ii citeasca si cumpere cartea.

            De cand era mica, Ellie a visat sa fie o scriitoare cunoscuta. In liceu venea la mine cu teancurile de foi pentru a citi ceea ce mai scrisese, iar apoi imi cerea cateva pareri. Nu ma prea pricepeam la critici sau sfaturi in legatura cu cartile, dar faceam tot posibilul sa ii fac pe plac cu raspunsuri cat de cat plauzibile.

            Urmatoarea pasiune a lui Ellie era psihologia. Avea stofa de psiholog si asta vroia sa devina, pe langa job-ul de scriitoare. Defapt, ea vedea scrisul cartilor mai mult ca pe un hobby decat ca  pe un job. Nu era ca mine, se trezea dimineata si statea toata ziua intr-un studio in care palavragea pana nu mai avea saliva in gura. Ea avea timp la dispozitie de imi venea sa ii dau o zi din viata mea pentru a avea si eu parte din timpul ei liber. Momentan, era vara si inca mai aveam cum sa respir, dar puteam sa si prezic ca imediat ce venea toamna incepeau preselectiile, filmarile si repetitiile.

            Ellie: Ai ajuns! In sfarsit!

            Tocmai intrasem in librarie, iar Ellie deja sarise la gatul meu. Era foarte emotionata. Puteam spune asta doar uitandu-ma la mersul ei de rata beata. Am ras usor, iar apoi m-am indreptat spre sectiunea librariei in care erau asezate cartile lui Ellie.

            Totul era extrem de organizat, cartile acesteia fiind asezate meticulos una langa alta, iar o pancarda frumoasa cu coperta cartii era asezata ca si background.

            Am luat o carte de pe masa si am inceput sa o frunzaresc, incercand sa gasesc pagina la care ramasesem cand citisem din ea.  Ellie s-a asezat pe scaunul de langa mine si deabea avea stare.

            Eu: Stii, relaxeaza-te. Iti vei face tie rau daca te agiti in halul asta. Nu rezolvi nimic.

            Am batut-o incurajator pe umar, iar apoi ea s-a uitat la mine cu o privire care cerea putin din calmul meu. Rochia de culoare verde inchis, dar si verigheta ei o facea sa para atat de invarsta! Daca nu erau acele bucle care imi aduceau aminte de adevarata Ellie si ochii albastri ai acesteia, probabil ziceam ca e chiar o mama.

            Ellie: Iti dai seama ca nu e chiar atat de usor cum crezi tu, nu?

            Ochii mi s-au dezlipit de Ellie in momentul in care in fata noastra a aparut o adolescenta. Aceasta a inceput sa rasfoiasca curioasa cartea lui Ellie, iar apoi a inchis-o dintr-o data.

            Ne-a speriat pe amandoua, dar apoi un zambet s-a asezat pe fata copilei. Tanara s-a uitat la mine si la Ellie, iar apoi a intrebat care dintre noi era autoarea cartii. Ellie a ridicat mana timid, nefiind in stare sa rosteasca vreun cuvant din cauza emotiilor.

            Tanara: Am citit preview-ul cartii tale pe internet si deabea asteptam sa o termini si sa fie publicata in librarii! Doamne, ce norocoasa sunt ca am intrat in libraria asta! Vrei sa imi semnezi si mie cartea, te rog?

            Ochii fetei erau plini de bucurie. Ellie a zambit iar apoi si-a luat pixul in mana pentru a-i semna cartea lui Paulline. Dupa ce ii auzisem numele imi dadusem seama de accentul ei diferit, iar dupa nume credeam ca e din Franta. M-am strambat la acest gand. Nu aveam nimic cu francezii, doar ca uram limba franceza. Niciodata nu fusesem in stare sa o inteleg si mi se parea cea mai scarboasa limba de pe intregul pamant.

            Ellie: Gata. Acum stiu ca am cel putin un cititor! Sunt mandra de mine.

            Eu: Doar unul? Uita-te in fata, Ellie..

            In fata librariei incepeau sa se adune o multime de adolescenti. Desigur, am mai vazut si adulti, dar adolescentii erau la putere. M-a mirat faptul ca am vazut si baieti care aveau de gand sa cumpere cartea lui Ellie.

            Cand a terminat toate cartile de pe masa, Ellie era extenuata din cap pana in picioare. Era satula de semnat, de scris urari de bine si de facut poze. Amandoua am fost rugate pentru poze si autografe. Era ciudat, din moment ce eram incepatoare.

            Ellie: Putem merge la o cafea, te rog?

            Eu: Sigur.

            Langa libraria in care ne petrecusem toata amiaza era si o cafenea Starbucks. Nu era prea aglomerata, asa ca am gasit un loc liber pe terasa acesteia. Nu bine ce am comandat cafelele dorite, ca Ellie si primise un mesaj.

            Ellie: E de la Niall. M-a intrebat unde sunt..

            Eu: Pai zii mai repede ca esti la Starbucks, si daca vine aici eu o sa va las singuri.

            Ellie si-a ridicat privirea din telefon, iar apoi mi-a zambit bland. Puteam lasa deoparte discutiile dintre mine si ea pentru cateva ore. Casnicia ei si a lui Niall era mult mai importanta. Din ziua in care Niall gasise testul de sarcina a lui Ellie nu prea vorbisera unul cu altul, oferindu-si putin timp de analizare a situatiei. Asa denumea Ellie cele ce se intamplau, totusi eu credeam ca Niall doar vroia ca Ellie sa faca primul pas, sa inceapa ea discutia.

            Ellie: Multumesc Emma.

            Un van de culoarea neagra si-a facut aparitia in fata cafenelei, dupa cateva minute in care Ellie i-a trimis mesajul lui Niall. Din van au iesit toti baietii, impreuna cu Paul. M-am ridicat de la masa, urandu-i succes lui Ellie. Aceasta mi-a zambit, iar apoi s-a uitat spre Niall, care venea spre ea.

            L-am salutat in timp ce ma intreptam spre ceilalti. Aveau o gramada de energie si nici nu se observa ca in ultimele zile au fost ocupati pana peste cap.

            Liam: Buna Emma. Cum a fost lansarea cartii lui Ellie?

            Eu: Amazing! Serios. Uimitoare! Au fost o gramada de persoane. Ellie nu cred ca o sa mai puna mana pe pixuri o vreme.

            Liam a ras, iar apoi mi-am adus aminte de prima persoana pentru care Ellie semnase o carte. Un zambet strengar mi s-a asezat pe fata.

            Eu: Hei, Paul! Stii cum o chema pe prima fata careia Ellie i-a semnat cartea?

            Toate privirile s-au atintit asupra mea, iar apoi Paul s-a intors curios spre mine. Paul era foarte de treaba, si imi parea rau ca prima data cand il vazusem credeam ca era doar un bodyguard fara suflet. Era un barbat glumet, linistit, dragastos si foaarte familist!

            Paul: Cum, Emma?

            Eu: PAULline!

            Louis si Harry au inceput sa rada foarte galagios, la un moment dat tinandu-se cu mana de abdomene din cauza rasului. Liam l-a batut usor pe spate in semn de compatimire pe Paul. Imediat dupa asta baietii au inceput sa il cicaleasca pe Paul in legatura cu Paulline.

            Eu: Scuze Paul. Nu stiam ca aveau de gand sa se ia atat de tare de tine. Oricum, numele Paulline e chiar simpatic.

            Trebuia sa o scot cumva la capat. Chiar daca nu imi placea originea acelui nume, vroiam sa il fac pe Paul sa se simta putin mai bine. Era obisnuit cu glumele baietilor, doar ca mie mi se paruse ca Louis cam sarise calul.

            Paul: E in regula. Sunt obisnuit. Multumesc oricum, Emma.

            Mi-a zambit bland,  iar apoi a revenit la pozitia lui obisnuita. Am aruncat o privire spre masa la care stateau Niall si Ellie si am vazut ca se tineau de mana. Speram  ca totul sa decurga bine intre ei doi.

            Liam: Emma, mi-ai luat si mie o carte de-a lui Ellie?

            Eu: Shit. Am uitat Liam! Ugh, din cate imi aduc aminte au mai ramas cateva pe rafturile de la fictiune. Fugi si cumpara una pentru ca se vand ca painea calda.

            Liam a fugit de langa noi, intrat val vartej in librarie.

            Louis: Haideti sa ne plimbam! De ce stam aici? Ii asteptam pe Niall si pe Ellie cumva?

            Eu: Nu, nu asteptam pe nimeni...

            Louis: Atunci? Sa mergem!

            Louis i-a prins pe Harry si Zayn de brat, tragandu-i de langa masina. Totusi nu i-a putut trage din acel loc, din moment ce niciunul nu avea de gand sa se miste.

            Harry: Stii, cred ca eu o sa fac o plimbare cu Emma.

            M-am uitat la el, iar apoi mi-am lasat privirea in jos. Nu vroiam, adica normal ca vroiam sa ma plimb cu Harry, doar era cel mai bun prieten al meu, doar ca in acel moment trebuia sa ma plimb cu altcineva.

            Eu: Defapt, daca e in regula, as vrea sa ma plimb doar cu Zayn..

            Harry s-a uitat la mine, iar apoi a fost tras de catre Louis de langa mine si Zayn.  Amandoi au inceput sa se plimbe in directia opusa in care ne indreptam eu si Zayn.

            Tacerea predomina intre noi doi, eu nestiind cum sa imi incep „discursul”. Nu era chiar usor sa ii zic ca aveam sentimente pentru Jamie si pentru el in acelasi timp. Nici nu stiam cum sa ii spun. Cuvinte potrivite pentru ceea ce era in capul meu si pentru ceea ce simteam eu nu cred ca existau.

            Imediat ce am vazut o banca, m-am indreptat spre ea, urmata de Zayn. Am tras aer adanc in piept iar apoi mi-am ordonat cuvintele in cap, incercand sa formulez o fraza.

            Eu: Zayn.. uite.. nu stiu cum sa iti zic mai bland decat atat dar..

            Ma uitam in ochii lui ciocolatii, si simteam cum un nod in gat ma oprea sa spun ceea ce era in capul meu. Daca lui Jamie imi fusese greu sa ii zic, lui Zayn imi era si mai greu.

            Eu: Am.. am nevoie de ceva timp pana imi dau seama ce se petrece in sufletul meu.

            Spusesem acea fraza dintr-o rasuflare. Mi-am indreptat privirea in jos, pentru ca nu vroiam sa vad reactia lui. Destul ca felul in care a reactionat Jamie se repeta de n ori in mintea mea. Nu credeam ca puteam face fata la doua priviri dezamagite; doua priviri care stiau ca unul dinre ei v-a cadea.

            Nu stiu daca Zayn avea de gand sa ma intrebe ceva sau sa zica vreun cuvant la ceea ce ii spusesem eu. Asta durea cel mai tare. Nu imi zicea nimica si ma facea sa ma gandesc la toate prostiile care le putea avea in cap.

            Am simtit mainile lui in jurul meu, iar apoi hainele lui se lipeau de mine. Eram cuprinsa in cea mai sensibila imbratisare, lucru care ma facea sa ma emotionez din cap pana in picioare. Zayn m-a sarutat pe cap, inca tinandu-ma in acea imbratisare.

            Zayn: Take your time, babe.

            L-am imbratisat si eu sfioasa, apropiindu-ma si mai tare de corpul lui. Totul era atat de greu pentru mine. Uram faptul ca nu stiam ce vroiam sa fac pentru ca ma simteam al naibii de bine in acea imbratisare.

            Cand ne-am intors la Starbucks, se parea ca  Niall si Ellie isi terminasera discutia, iar pe fata lui Ellie puteam sa imi dau seama ca totul se terminase cu bine. Erau din nou Ellie si Niall, cei cu o casnicie de invidiat.

            Liam: Emma, haide cu noi. Si asa noi am terminat programul pe ziua de azi. Ne indreptam spre casa.

            Eu: Defapt, Liam... asta vroiam sa va zic. Nu vin cu voi. Nu mai vin.

            Ellie: Ce vrei sa zici?!

            Eu: Ma duc acasa, Ellie. Deja am bagajele in portbagaj, iar pe Blu am sa il iau cu alta ocazie.

            Ellie m-a imbratisat, iar apoi s-a urcat impreuna cu Niall in acel van negru al lor. M-am indreptat si eu spre masina mea, fiind „nerabdatoare” sa ajung acasa, unde aveam sa ma gandesc in liniste si pace, fara interventia lui Zayn sau Jamie.

            Acasa, era singurul loc in care stiam ca imi voi putea limpezi gandurile si de aceea am ales sa plec din casa de pe plaja.