17. The last heartbeat

                        17. The last heartbeat

            Trecusera trei zile de cand Robin a fost operata. Doctorii nu imi ziceau nimic despre ceea ce s-a mai intamplat cu ea pe durata acestor zile, inca asteptand parinitii ei sa ajunga acolo. Se parea ca familia lui Robin inca nu a putut ajunge la ea la spital din cauza unor sedinte de afaceri. Imi venea sa ii strang de gat pe acei oameni. Fiica lor tocmai trecuse printr-un accident, a fost operata si era tinuta in spital iar ei dadeau mai multa importanta unor sedinte amarate.

            Mi-am luat telefonul din buzunar, si am apelat-o pe Ellie. Imediat ce mi-a raspuns, am intrebat-o daca vrea sa vina cu mine la Robin, la spital.

            Ellie: Emma, scuze. Dar trebuie sa imi termin noua carte si mai tarziu trebuie sa ma duc la cabinet; de data asta nu pot, imi pare rau. Poate o sa trec pe acolo mai pe seara

            Eu: E ok, o sa ma duc singura.

            Mi-am luat cheile de la masina, iar apoi m-am asigurat ca Blu avea mancare pentru acea zi. Mi se parea ca slabise in ultima perioada, asa ca am inceput sa il indop cu pedigree. Bucuria lui, pentru ca se lingea pe bot de fiecare data cand vedea ca ma duceam sa ii mai pun mancare.

            Eram singura dintre toti, care inca nu vorbise cu Robin. I-am lasat pe ei inaintea mea, pentru ca stiam ca in momentul in care voi intra in acel salon nu aveam de gand sa ies prea curand. Robin era cea mai veche prietena a mea, iar asta o facea speciala.

            Robin era genul de persoana care se acomoda greu cu noile situatii. Era glumeata si genul de persoana care sa il cicaleasca pe Harry pana ajungea sa il faca pe acesta sa iasa din camera din cauza faptului ca ramanea fara replici. Atunci imi dadusem seama ca ratasem cea mai frumoasa vizita de care Robin a avut parte. Momentul in care ea si Harry au fost in aceeasi camera. Doamne, ce rau imi parea ca am lipsit la asta.

            Traficul s-a parut ca a fost de partea mea, din moment ce aproximativ dupa zece minute de cand plecasem de acasa, eram deja in fata spitalului.

            Cand am intrat in salonul in care era Robin, am vazut patul intact, cu asternuturi noi si nicio urma de florile care i de adusese Ethan. M-am incruntat, iar apoi am vazut cum o asistenta a intrat in salon, tinanad in mana niste pastile.

            Eu: Ma scuzati, domnisoara Robin Phoebe Crawford a fost externata?

            Asistenta s-a uitat ciudat la mine, iar apoi mi-a murmurat ca a fost mutata in alt salon din cauza parintilor ei. Aproape ca m-am inecat cu propria saliva cand am auzit ca parintii ei erau in acel spital. Am rugat-o pe asistenta sa imi spuna numarul salonului si etajul la care era Robin, iar imediat dupa asta m-am pomenit in liftul spitalului, urcand pana la etajul 5.

            Julia: Oh, Emma cat ma bucur sa te vad!

            Mama lui Robin m-a imbratisat, capul meu fiind afundat in parul ei vopsit blond. Era la fel cum o vazusem si acum cativa ani. Aceeasi femeie subtirica (putin cam mult din cauza tigarilor si cafelelor), imbracata in haine obisnuite si cu un zambet care era mult prea adorabil.

            Cand mi-am departat corpul de al ei am observat ca tatal lui Robin, Owen, nu era nicaieri, in schimb Ethan era in salonul lui Robin. Observandu-mi privirea derutata, Julia mi-a explicat ca tatal ei nu a putut veni deoarece a ramas sa aiba grija de afacerea si intalnirile lor.

            Eu: Cum se simte Robin?

            Julia mi-a zambit, iar apoi si-a indreptat privirea spre fiica ei. Speranta radia din corpul femeii si numai din privirea ei imi dadeam seama cat de mult tinea la Robin. Puteam pune pariu ca ii parea rau ca nu a putut veni la spital mai devreme.

            Julia: De ce nu te duci sa o intrebi chiar tu, Emma?

            I-am zambit, iar apoi am bocanit in usa salonului. Imediat ce mi-am strecurat capul inauntru, Ethan s-a ridicat in picioare, lasandu-mi scaunul de langa patul lui Robin doar pentru mine. I-am multumit lui Ethan, iar dupa ce acesta a iesit din salon m-am asezat langa Robin. Era inca palida, si parea obosita. Avea cearcane la ochi, ceea ce insemna ca nu prea putea dormi noaptea. I-am luat mana intra mea, si am inceput sa o mangai usor.

            Eu: Hei, Robbie-Bobbie. Cum te simti?

            Mi-a zambit, lucru care a facut ca obrajii sa ii prinda viata. Chiar daca avea jumatate de cap acoperit de bandaje, Robin inca stralucea si facea acel spital sa fie un loc mai frumos.

            Robin: Sunt bine. Satula de spital si de analize, dar, e un asistent care tot imi face ochi dulci ceea ce il face pe Ethan sa se urce pe pereti. Totusi, mie mi se pare simpatic si de fiecare data cand il vad pe Ethan ce priviri ii arunca asistentului cand imi aduce pastilele ma apuca rasul.

            Am ras, imaginandu-mi-l pe Ethan intr-un ninja, urmarindu-l pe acel asistent pana acasa la el, iar cand intra in apartament sarea pe el si tot ceea ce facea era sa se uite la asistent, amenintandu-l doar cu privirea lui creepy.

            Eu: Si cand te externeaza?

            Robin: S-ar putea ca in urmatoarele zile. Hei, vrei sa imi dai si mie un pahar cu apa, te rog?

            Pe masa din fata patului ei am vazut o sticla de apa si un pahar, care avea inauntru un pai. Am turnat apa in acel pahar, iar dupa i l-am dat lui Robin care se parea ca ii era extrem de sete. Luand paharul in mana, am vazut tatuajul ei, iar  imediat mi-am adus aminte ca si Ethan avea unul la fel.

            Eu: Love is enough, huh? Cine a venit cu ideea?

            Robin a tras cu ochiul la tatuajul care il avea, iar apoi mintea i-a zburat in alta parte. Totusi, dupa cateva secunde si-a adus aminte ca eram si eu in acel salon.

            Robin: Jamie.

            Eu: Huh?

            Gandul i-a zburat iarasi in alta parte, iar de data asta se uita incontinuu la tatuajul ei.

            Robin: Prima data cand cuvintele „love is enough” au insemnat ceva pentru mine, au venit de la Jamie. Defapt, au fost „our love is enough”. Ethan mi-a spus acele cuvinte inainte de a ne face tatuajul, doar  ca nu stia ca si Jamie imi spusese aceleasi lucruri. O sa razi, dar tatuajul asta e facut din greseala. Pentru ca, in momentul in care Ethan mi-a zis acele cuvinte eu eram asezata pe scaun, pregatita pentru a fi tatuata. Atunci mi-am adus aminte de ceea ce mi-a zis Jamie si am murmurat „our Love is enough”. Cel care imi facea tatuajul a inceput sa scrie asta, iar cand am vazut ce scria, nu era prea tarziu sa-i zic sa se opreasca, doar ca nu am vrut. Il iubesc pe Jamie, iar Ethan stie asta. Doar ca nu il voi lasa niciodata pe Ethan pentru cineva ca Jamie. Nu zic, e un tip super ok, dar sa nu te duci mai departe cu el.

            Ochii ei verzi erau plini de sinceritate. Mana ei firava o strangea pe a mea, lucru care m-a facut sa imi dea lacrimile. Vorbea din inima, si spunea numai adevarul. Stiam cum se simtea ea fata de Ethan si Jamie, pentru ca amandoua eram in aceeasi situatie. Singura diferenta era faptul ca ea stia ce trebuia sa faca mai departe, iar eu inca ma zbateam pe uscat.

            S-a uitat pe geamul de la salon, cel dinspre hol iar apoi mi-am indreptat si eu capul in acea parte pentru a vedea la cine se uita. Ethan, Julia, Liam si Zayn erau acum pe hol, toti fiind intr-un cerc, discutand.

            Robin: El chiar tine la tine, si stii asta.

            Mi-a dat drumul la mana pentru a ma putea mangaia pe obraz, in acelasi timp stergandu-mi si lacrima care aparause pe acesta. Eu si Robin ne asemanam atat de mult si ma simteam prost ca ea ma alina in acel moment, si nu eu pe ea.

            Eu: Stiu. Totusi, sa nu vorbim despre asta. Nu eu trebuie sa fiu cea mangaiata sufleteste, ci tu. Ai auzit ca Jamie era in masina cu care ati avut accidentul, nu?

            Robin a oftat, iar apoi si-a retras mana, asezand-o acum pe patul spitalului.

            Robin: Da, am auzit. Defapt, am si vazut cum venea spre noi, doar ca era prea tarziu sa fac ceva.

            Eu: Esti suparata pe el?

            Robin: Nu Emma. Nu sunt. Am fost, doar ca acum ma multumesc cu faptul ca am iesit intreaga, bine exceptand operatia, din accident. Nu eu trebuie sa ii judec faptele.

            Eu: Adica?

            Privirea lui Robin s-a intersectat cu a mea. Vedeam ca era surprinsa de intrebarea mea dar apoi a zambit, lasand intrebarea mea in aer. Mi-a mai cerut inca un pahar cu apa, iar imediat ca i l-am intins am vazut ca a inceput sa tremure serios.

            Eu: Hei, Robin, ti-e frig?

            M-am ridicat de pe scaun, pentru a ma uita in jur dupa o patura sau ceva cu care sa o invelesc. In momentul in care m-am intors cu spatele la ea am auzit cum paharul care il tinea in mana a fost spart la contactul cu podeaua spitalului. Speriata, m-am intors spre ea si am vazut-o cu ochii deschisi, in timp ce capul ei era intr-o parte. Inchidea si deschidea ambele maini, si incerca sa spuna ceva dar nu ii iesea niciun cuvant din gura.

            Dintr-un pas eram la patul ei si am strans-o de maini. Am strigat-o cat m-au tinut plamanii, iar apoi am simtit cum am fost trasa de langa ea. Doi asistenti i-au luat patul acesteia, iesind repede din salon. Am vazut-o pe Julia alergand dupa fiica ei, dar a fost oprita de un domn de securitate.

            Mii de cioburi de la paharul ei erau pe jos, iar picioarele mele erau stropite de apa care se aflase in acel pahar.

            Eu: R-R-Robin..

            Am murmurat numele ei, iar apoi am simtit cum eram mangaiata pe brate. Nu era nevoie sa ma uit cine era in spatele meu, pentru ca deja stiam. Am fost impinsa usor spre hol, unde am fost asezata pe un scaun de lemn al spitalului.

            Doar cateva minute am putut rezista pe acel scaun, iar apoi m-am dus din nou in salonul in care a fost Robin pentru a ma uita peste fisele ei din spital. Am rasfoit pana am dat de fisa cu diagnosticul ei. „Predispusa la crize severe” era scris pe fisa ei, accentuat cu un marker fosforescent pentru a atrage atentia asistentilor. Mi-am pus mana la gura, ramanand fara aer, constientizand cate probleme ii provocase acel accident.

            Eu: Stiati ca era predispusa la..la.. crize severe?

            Mi-am indreptat privirea spre ceilalti din camera, iar Ethan si Julia si-au lasat privirea in jos. Stiau, iar mie nu imi spusesera nimica. Stiau ca in orice secunda Robin putea face o astfel de criza si stiau ca din cauza asta era inca in spital.

            Eu: Macar ziceti-mi ca isi revine. Doar atat...

            Simteam cum lacrimile se prelingeau pe obrajii mei dupa ce Julia mi-a zis ca nu stiu nimic sigur, si ca totul depinde de cat de puternica a fost criza sau ce impact a avut asupra corpului lui Robin.

            Nu numai eu eram singura care plangea, imparteam servetelele cu Julia in timp ce Liam si Ethan s-au dus sa cumpere niste cafele si alte servetele. Doctorita Ivey a venit la noi peste cateva minute, spunandu-ne ca auzise de ceea ce i se intamplase lui Robin si ca probabil o v-or restabili.

            Asta a facut pe fata mea sa apara un zambet chinuit, iar Julia s-a ridicat in picioare, scotandu-si telefonul din geanta. S-a departat de mine si Zayn, probabil pentru a-si telefona sotul. Imediat dupa asta au ajuns si Ehan cu Liam, tinand in mana cafelele. Mi-am luat-o pe a mea, si, cu toate ca nu era chiar un moment potrivit pentru acea discutie, l-am luat pe Ethan mai departe.

            Inca mai avea urmele zgarieturilor de la accident, lucru care m-a facut sa pun intrebarea mai rapid.

            Eu: Cine conducea masina sport?

            Ethan s-a uitat ciudat la mine, fiind total surprins de interbarea mea. Nu se astepta sa il intreb in acel moment de asa ceva. A dat sa spuna ceva, dar a fost intrerupt in momentul in care pe hol s-a facut auzita vocea lui Ellie si Niall.

            Ellie: Ti-am zis ca aveau de gand sa o mut-... Hei, ce s-a intamplat? Ce e cu fetele astea?

            Ellie si Niall se uitau fara cuvinte la noi, nestiind ce se intampla cu noi si de ce eu si Julia aveam ochii rosii din cauza plansului. Dupa ce Liam le-a explicat lui Ellie si Niall ce se intamplase cu Robin, am vazut-o pe aceasta trantindu-se pe scaunul inconfortabil al spitalului, ducandu-si degetele printre carliontii ei.

            Ellie: What..I mean... O sa se faca bine, nu?

            Ethan: Nu stim, asteptam sa vedem ce ne zice doctorita. Momentan sunt in acea camera.

            Ethan i-a aratat lui Ellie camera in care se afla Robin, usa spre aceasta fiind la cativa pasi distanta de noi. Majoritatea am oftat, iar imediat s-a facut auzit cum o usa a fost deschisa.

            Mi-am indreptat privirea de unde venise zgomotul, si am vazut-o pe doctorita iesind din camera, uitandu-se la noi cu aceeasi privire care nu exprima nimic. Nu imi puteam da seama daca avea sa ne zica o veste buna sau una proasta.

            D. Ivey: Doamna Crawford, fiica dumneavoastra, domnisoara Phoebe tocmai a avut parte de o criza puternica iar inima ei a cedat din cauza presiunii sangelui. Ne pare rau, am facut tot ceea ce ne-a stat in putinta, am incercat orice metoda, dar inima fiicei dumneavoastra a incetat sa mai raspunda.

            In jurul meu totul a devenit negru, si incercam sa imi conving mintea ca totul era doar un cosmar. Vroiam sa ma trezesc, dar realitatea ma tinea cu picioarele pe pamant. Ochii lui Ethan erau rosii, mama lui Robin era imbratisata de Liam care incerca sa o consoleze iar Ellie deja isi afunda capul in pieptul lui Niall.

            L-am cuprins pe Zayn, lasandu-mi lacrimile sa curga. Mana lui s-a asezat pe capul meu, iar imediat am auzit cum din nou acea usa a fost deschisa,de data asta iesind de acolo trupul neinsufletit al prietenei mele. Cu toate ca Zayn nu a vrut sa imi dea voie sa ma uit la ea in momentul in care patul ei avea sa treaca pe langa noi, mi-am intors privirea pentru a ma uita pentru ultima oara la prietena mea. Nu mai siteam in jurul ei acea radiere care o simtisem cu cateva minute in urma, iar fiecare parte din corpul ei, fiecare fir de par incepea sa isi piarda din stralucire.

            Uitandu-ma la ea, am simtit cum o parte din inima mea a fost distrusa, iar fiecare zambet al lui Robin era in capul  meu, lucru care facea ca si mai multe lacrimi sa apara.