19.
Forgiveness
Eu:
Nu mai am nevoie de niciun minut ca sa ma gandesc la ceea ce vreau sa fac mai
departe. Deja am stabilit cu cine vreau sa imi petrec urmatoarele momente din
viata mea. Am gresit cand am spus ca nu mai tin la tine. In fiecare secunda ai
fost in mintea mea si… imi doresc sa ma crezi cand iti spun ca te iubesc, te-am
iubit si te voi iubi tot timpul.
Ne
uitam unul la altu, iar ochii ma intepau. Mi-a zambit, acelasi zambet care il
vazusem de nenumarate ori, iar apoi si-a asezat mainile pe fata mea. Imi mangaia
obrajii, uitandu-se in continuare in ochii mei. S-a apropiat de mine, iar apoi
buzele noastre s-au unit.
Regizorul:
Perfect! Atat pentru astazi. Ne vedem maine!
Corpul
meu s-a departat instantaneu de cel al lui Tyler iar apoi am fost prinsa de Jenny, cea care
se ocupa de machiajele noastre. Eram la repetitii, pentru un nou film. Primisem
rolul principal, si reprezentam o adolescenta care avea probleme in dragoste.
Adica, cumva era in aceeasi situatie ca mine, doar ca in film eram in varianta
de liceu si erau alte personaje si alta poveste.
Jenny:
Doamne, ar trebui sa inceteze cu picaturile pentru lacrimi. Imi strica tot
machiajul! Ti-am zis vreodata cand de mult il urasc pe regizor? Adica, mai bine
m-as certa cu Julian decat sa.. argh. In fine, haide scumpete, iti refac
machiajul si dupa esti libera.
M-a
asezat pe scaunul din fata oglinzii, si a inceput sa imi refaca machiajul.
Jenny era mai invarsta decat mine cu un an totusi, ea era deja casatorita cu
Julian si avea un copil cu el. Trebuia sa recunosc ca avea o casnicie foarte
ciudata; se certau ore insir, iar dupa zece minute sareau unul in bratele
celuilalt. Am fost martora la cateva dintre certurile lor, si aveam impresia ca
o sa ajung sa fiu arbitru intre ei doi.
Jenny:
Ai fost superba acolo. Te-ai descurcat de minune. Defapt, cum sa nu te
descurci?
De
fiecare data cand ma machia, Jenny avea obiceiul sa ma incurajeze si sa imi
ofere complimente. Era foarte draguta cu mine si tot timpul parea ca este
persoana pe care te poti baza (nu ca nu era). Totusi, singurul lucru care il
aveam in comun era locul de munca. In unele momente mi-a mai oferit ceva
sfaturi, ca de exemplu atunci cand am participat la preselectie pentru film.
Tin minte ca in acea zi numai de preselectii nu aveam eu starea necesara, din moment
ce in acea zi aflasem ca defapt Jamie conducea masina care s-a izbit in cea a
lui Robin. Jenny m-a luat intr-o camera separata cand m-a vazut ca vroiam sa ma
duc la preselectie pentru Elizabeth, personajul care il jucam. In acea camera
m-a facut sa ma simt mai bine, adica cumva si intr-un fel m-a facut sa ma
descarc ei si mi-a oferit niste sfaturi de luare aminte. Datorita lui Jenny
luasem eu rolul asta si ii eram recunoscatoare in fiecare secunda.
Eu:
Multumesc Jenny. Ca de obicei,iti ador machiajul. Simplu, natural si cu efect.
Prin
oglinda am vazut cum aceasta mi-a zambit bland, iar apoi mi-a zis ca trebuia sa
se duca sa faca machiajul si urmatoarelor personaje care aveau sa repete. A
iesit din camera, luandu-si si trusa gigant cu ea. I-am zambit, cu toate ca nu
ma vazuse. Un bocanit s-a facut auzit in camera, iar inauntru a intrat Tyler
care era deja schimbat in hainele lui.
Tyler:
Hei, Emma, mergem la o cafea?
Eu:
Aha, sigur..
Am
pufnit iar apoi m-am ridicat de pe scaun, indreptandu-ma spre canapeaua pe care
imi erau aruncate hainele cu care venisem la repetitii.
Tyler:
Stiam eu ca nu vei putea rezista prea mult saruturilor mele.
I-am
aruncat o privire sora cu moartea, pentru ca stia prea bine ce gandeam eu. Ce
se intampla pe platouri, ramanea numai acolo. Asta ne era slujba si nu puteam
spune nu in momentul in care trebuia sa ne sarutam.
Eu:
Asculta, nu stiu ce e in capul tau, dar uite aici: Nu o sa ies in oras cu tine,
nu sunt moarta dupa tine si nici dupa saruturile tale. Inceteaza sa mai fii un
nesimtit, ce naiba.
Tyler
inca statea in pragul usii, zambind. Speram sa fie un zambet ironic si sa iasa
mai repede din camera pentru a ma putea schimba. Toti din platou credeau ca
sunt intr-un moment fragil, din cauza celor intamplate. Se parea ca majoritatea
stiau de inmormantarea lui Robin, de faptul ca cel cu care am fost la filmari
in US a fost inclus in accident si de fosta mea relatie cu Zayn. Uneori stateam
si ma intrebam daca exista vreo parte din viata mea care sa nu o cunoasca persoanele
cu care ma intalneam in fiecare zi la repetitii.
Eu:
Daca ma scuzi, vreau sa ma schimb.
Tyler:
Ok, ok. Am inteles aluzia.
Un
ultim zambet mi-a fost adresat, iar apoi usa de la camera a fost inchisa incet.
Am oftat, iar apoi m-am schimbat de hainele cu care am filmat. Imi era dor de casa de pe plaja, asa ca
imediat ce am intrat in masina m-am indreptat spre ea.
Chiar
daca deja era luna august, inca era caldut afara, fiind posibila si un inot in
mare, doar ca eu nu eram fana. Nu stiam sa inot si niciodata nu am putut
invata. Mi se facea frica automat, asa ca am ramas la colacul ajutator si alte
chestii.
Nu
imi anuntasem vizita, dar speram sa fie macar Ellie acolo. Trebuia sa fie, din
moment ce Harry mi-a zis ca si-a facut provizii de ciocolata iar cand facea
asta inseamna ca avea de stat in casa ceva vreme.
Eu:
Helloo! E cineva acasa?
Am
intrat in living, si mi-am lasat cheile de la masina pe un dulapior. In
bucatarie am vazut o dezordine infernala, adica erau o gramada de ambalaje de
la ciocolata pe masa plus ceva firmituri de paine iar in baie, spre minunea mea
totul era in perfecta stare. In momentul in care am ajuns la etaj, am auzit
cateva zgomote venind din camera lui Ellie si Niall asa ca am hotarat ca nu voi
intra acolo. Defapt, nu am apucat sa intru in nicio camera pentru ca am auzit
cum usa de la intrare a fost deschisa asa ca am coborat din nou jos.
Usa
de la frigider a fost deschisa, iar apoi am auzit cum a fost deschisa si o
sticla.
Eu:
Te-ai apucat de alergat?
Cred
ca l-am speriat pe Liam cand am intrebat asta pentru ca mai avea putin si
scuipa toata apa care o avea in gura. S-a uitat la mine, examinandu-ma din cap
pana in picioare si dupa privirea lui mi-am dat seama ca il speriasem.
Liam:
Da, m-a convins Zayn..
Eu:
Si totusi esti singur aici..
Liam
s-a incruntat, iar apoi a mai luat o gura sanatoasa din sticla cu apa rece. Era
imbracat intr-o pereche de pantaloni de trening de culoare gri si un tricou
alb, simplu. Parul ii era in toate directiile, lucru care m-a amuzat putin din
moment ce nu mai vazusem acea varianta.
Liam:
Da, a ramas putin in urma. Si, Emma…
Eu:
Hm?
Liam;
Nu mai rade de mine!
Normal
ca asta m-a facut sa rad si mai tare de el, iar apoi mi-am pus mana la gura,
astupandu-mi rasul. El s-a uitat ciudat la mine pentru ca nu isi dadea seama de
ce facusem acel lucru. Am punctat catre etaj, incercand sa localizez camera lui
Ellie si Niall, sperand ca imi va percepe aluzia.
Eu:
Cred ca e baby potatoe time..
Ochii
i s-au marit, iar apoi a mai luat o gura de apa. Liam a deschis frigiderul de
unde a mai luat o sticla de apa, iar apoi am auzit cum usa de la intrare a fost
deschisa din nou. Vocea lui Zayn a spart linistea care acoperise toata casa.
Zayn:
Liaaaam! Nu mai este apa? Ce naiba...
Venea
in bucatarie, iar imediat ce m-a vazut s-a oprit in pragul acesteia. La fel ca
Liam, purta o pereche de pantaloni de traning doar ca de culoare neagra si un
tricou alb simplu. Cat despre parul lui, nu era nimic neobisnuit la el din
moment ce eram obisnuita sa fie in toate directiile. Mi-a zambit, iar apoi m-a
salutat in timp ce imi facea din mana.
Liam:
Daca Ellie si Niall tot au treaba, eu zic sa iesim de aici. Adica, nu cred ca
vrem sa stam prin preajma. Am dreptate?
S-a
uitat la noi, asteptandu-ne raspunsurile. Pentru ca Zayn nu avea habar ce se
intampla sus, am raspuns si pentru el iar imediat dupa asta am iesit toti trei
din casa.
Eram
din nou pe nisipul care imi pastra amintirile de cand venisem din US. Nu toate
erau placute, dar existau si cateva care ma faceau sa zambesc. Ne plimbam pe
plaja iar la un moment dat telefonul lui Liam a inceput sa sune.
Liam:
Um, scuzati-ma doua minute.
S-a
departat de noi, lasandu-ne sa continuam plimbarea. Cel mai probabil avea sa ne
prinda din urma, asta daca nu avea de gand sa vorbeasca o caruta de timp la
telefon.
Eu:
Zayn, pot sa te intreb ceva?
M-am
uitat la el, iar imediat ce privirile ni s-au intersectat a dat usor din cap in
semn de “da”. Nu imi placea ca trebuia sa imi readuc aminte de acele momente,
dar acea intrebare ma macina de cateva zile, si vroiam sa ii aflu raspunsul. Am
inspirat adanc, facandu-mi curaj sa il intreb.
Eu:
Atunci cand am plecat de la inmormantare si ne-am oprit la magazinul de media,
citeai cumva articolul despre accidentul lui Robin?
I-am
pus intrebarea dintr-o rasuflare. Cumparasem si eu ziarul care il citise in
acea zi, si cuprindea acel articol. In prim plan avea mai mult viitorul lui
Jamie din moment ce si el fusese parte a accidentului dar…
Zayn:
Da.
Mi-a
interupt sirul gandurilor iar pentru o secunda m-am oprit din mers. In capul
meu erau alte o mie de intrebari relatate la raspunsul lui. Totusi, am reusit
sa aleg una dintre ele intr-un final.
Eu:
Cu-cum adica da? Daca stiai de ce nu mi-ai zis?!
S-a
oprit din mers, iar apoi ochii lui s-au fixat asupra alor mei.
Zayn:
Pentru ca daca iti ziceam iti faceam rau cu mana mea. Stiu ca tii la el iar
asta te-ar fi facut sa il urasti din tot sufletul. M-am gandit ca e mai bine
pentru tine sa nu stii ca sa iti poti lua decizia in privinta lui si a mea fara
acel amanunt. Plus, daca Robin l-a iertat, cred ca ar trebui sa faci si tu
acelasi lucru chiar daca iti este greu..
Nu
mai puteam continua discutia din moment ce Liam aparuse langa noi. In timp ce
ne continuam plimbarea ma gandeam la ceea ce imi spusese Zayn. Putea foarte
bine sa imi fi zis ca Jamie a fost la volanul masinii, iar asta ar fi insemnat
ceva pentru mine. Zayn punctase foarte bine faptul ca Robin il iertase pe Jamie
iar asta ma facea sa ma gandesc ca poate nu reactionasem cum trebuie cu el.
Totusi,
ma intrebam daca Robin l-ar mai fi iertat pe Jamie daca ar fi stiut ca avea sa
moara din cauza accidentului.
No comments:
Post a Comment